Marga Barbu - 24 februarie


Marga Barbu s-a nascut in 24 februarie 1929 la Ocna Șugatag, Maramureș si a murit  la 31 martie 2009 in București. A fost o actriță română de teatru și film.

S-a mutat împreună cu familia în București după împlinirea vârstei de 14 ani . Prima ei mare dragoste a fost dansul și ar fi făcut orice ca să-și urmeze mama, balerină la Viena. A fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că are o afecțiune cardiacă, fapt care a făcut-o să renunțe la ideea unei cariere de dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filozofie, alege în final actoria.

A absolvit Institutul de teatru din București în 1950. A debutat în cinematografie în 1953 („Nepoții gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu), fiind cunoscută, în special, pentru rolurile Anița din seria „Haiducilor” și Agatha Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar și pentru rolul de compoziție din „Domnișoara Aurica” (regia Șerban Marinescu, 1986) pentru care a fost distinsă cu Premiul ACIN. A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide", de Dan Pița (1980) - Premiul ACIN și „Comoara din Carpați", regizat de Cornel Todea (1975). Ultimul film în care a apărut a fost „Lacrima cerului” (1989).

A reprezentat cinematografia românească la numeroase Festivaluri și evenimente internaționale: Festivalul de film de la San Sebastian (1966), Festivalul de film de la Karlovy Vary (1966), Festivalul de film de la Moscova (1969), Festivalul de film de la Sarajevo (1969), Zilele filmului în R.F. Germania (august 1968), Zilele filmului românesc în U.R.S.S. (1965), Zilele filmului românesc la Roma (1967), etc.


În afara carierei impresionante pe care a avut-o în cinematografie, Marga Barbu a fost și o mare actriță de teatru. Din 1952 și până la pensionarea sa în 1993, Marga Barbu a fost actriță la Teatrul Nottara (fostul Teatru al Armatei), unde iubitorii teatrului au putut s-o admire în roluri memorabile. Rolul său preferat din teatru a fost cel al Cleopatrei din piesa "Antoniu și Cleopatra" de William Shakespeare. A jucat exemplar roluri de comedie precum "Mâța-n sac", "Mizerie si noblețe" etc.

A fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu, fiind la a doua căsătorie după cea cu actorul Constantin Codrescu  .


Președintele Ion Iliescu a decorat-o pe Marga Barbu în 2004 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler. Distincția i-a fost acordată ca „semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică și pentru talentul și dăruirea puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc”.