Alice Cooper - 4 februarie

Alice Cooper (născut Vincent Damon Furnier in 4 februarie 1948). Este un căntăreț de muzică rock, compozitor, textier și muzician a cărui carieră muzicală se întinde pe o durată de patru decenii. Prezentând spectacole de scenă complexe, în care ghilotinele, scaunele electrice, sângele simulat și șerpii boa constrictori sunt elemente frecvente, Cooper a împrumutat numeroase elemente de heavy metal, garage rock, horror movies și vodevil pentru a crea a variantă teatrală a muzicii hard rock care a devenit cunoscută sub numele de shock rock.

"Alice Cooper" a fost original numele unei formații muzicale al cărei lider muzical fusese Vincent Furnier întruchipând un personaj imaginar, care ar fi dat numele formației. În 1974, Furnier și-a schimbat legal numele în Alice Cooper lansând o carieră de cântăreț solo de mare succes. După primul lor mare succes muzical din 1966, când formația fusese cunoscută sub numele de "The Spiders" ("Păianjenii"), formația originală "Alice Cooper Band" a repurtat un succes cu adevărat internațional doar în 1972, cu melodia "School's Out", atingând apoi vârful lor muzical în 1973 cu albumul "Billion Dollar Babies".


Cariera de cântăreț solo a lui Alice Cooper a început în 1975 cu albumul conceptual Welcome to My Nightmare. Lărgind temele muzicale abordate în cadrul muzicii rock and roll, Cooper a trecut de la "rădăcinile" sale ancorate în genurile garage rock și glam rock la multe alte stiluri muzicale, așa cum sunt conceptual rock, hard rock, pop rock, disco, experimental rock și industrial rock. În anii din urmă se remarcă o întoarcere spre prima sa iubire, garage rock.